Porsche lansează cel mai scump 911

Written on luni, septembrie 03, 2007 by Cabron



177.481euro (fără TVA) costă cel mai scump Porsche 911



Porsche lansează cel mai scump 911

Odata cu prezentarea noului 911 GT2 la Salonul Auto de la Frankfurt, Porsche lansează cel mai puternic 911 omologat pentru uz pe drumuri publice. Disponibil exclusiv cu tracţiune spate şi transmisie manuală cu şase trepte, acest automobil performant accelerează până la 100 km/h în doar 3.7 secunde şi atinge o viteză de top de 329 km/h, cu un consum mediu de 12.5 l/100 km – o economie de carburant considerată imposibilă în urmă cu câţiva ani în această clasă de performanţă. Propulsorul noului 911 GT2 este bazat pe motorul boxer cu şase cilindri al modelului 911 turbo supraalimentat, prin intermediul a două turbine cu gaz, ce folosesc geometrie variabilă


(VTG).

Motorul boxer de 3.6 litri oferă o putere maximă de 530 CP la 6.500 rpm, iar valoarea cuplului maxim este de 680 Nm oferiţi constant între 2.200 şi 4.500 rpm. Creşterea puterii cu 50 CP faţă de versiunea clasică a acestui motor este asigurată de cele două turbocompresoare de dimensiuni mari, care pot oferi o presiune superioară. Pentru prima dată inginerii Porsche au combinat motorul turboalimentat cu o admisie de aer variabilă, ceea ce este considerat o revoluţie în domeniul motoarelor turboalimentate.

911 GT2 a reuşit noi performanţe şi în ceea ce priveşte controlul emisiilor poluante. Acesta este primul Porsche omologat pentru uz stradal ce este dotat cu evacuare amorsată şi eşapament din titaniu ca echipare standard. Acest material scump reduce greutatea cu 50% în comparaţie cu oţelul, tot ansamblul cântărind doar 9 kg.

Noul 911 GT2 vine dotat standard cu frâne PCCB, care folosesc discuri fabricate din material compozit fibră de carbon/ceramic. Acestea oferă o forţă maximă de frânare ce se menţine la acelaşi nivel, indiferent de condiţii. Un alt avantaj al frânelor PCCB este reducerea greutăţii faţă de discurile de oţel cu aproximativ 20 kg. Altă dotare standard este sistemul electronic de control al suspensiei PASM (Porsche Active Suspension Management). Preţul de bază pentru noul model este de 177.481 euro fără TVA. (A. Mărgărit)

If you enjoyed this post Subscribe to our feed